Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 1 Dispoziții generale pentru amenajarea teritoriului și pentru urbanism · Titlul 1 Dispoziții cu privire la amenajarea teritoriului și urbanism · Cap. 6 Planificarea dezvoltării locale durabile și reglementarea urbanistică a teritoriului la nivel local · Secț. 7 Proiectul urbanistic de detaliu
Art. 85Aprobarea PUD
(1) PUD se aprobă prin dispoziția emisă de către primarul comunei/orașului/municipiului/sectorului municipiului București sau de către primarul general al municipiului București/ președintele consiliului județean, după caz, în maximum 15 zile calendaristice de la emiterea avizului arhitectului-șef, pe baza acordului unic eliberat de către comisiile pentru acord unic de la nivel local și a avizelor instituțiilor din SNAOPSN
(2) Președintele consiliului județean aprobă PUD, cu avizul prealabil al primarului localităților interesate, doar în cazul în care teritoriul reglementat implică cel puțin două unități administrativ-teritoriale sau în lipsa existenței structurilor de specialitate sau în situația ocupării funcției de arhitect-șef de către o persoană fără studii universitare sau postuniversitare de specialitate
(3) Proiectul urbanistic de detaliu aprobat devine parte integrantă a PUG sau a PUZ, după caz, și este valabil până la aprobarea unei documentații de urbanism sau a unui nou PUD
(4) După aprobarea PUD se poate întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire
Ce înlocuiește din legile vechi
- Legea 350/2001, art. 48restructurat
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise