Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 1 Dispoziții generale pentru amenajarea teritoriului și pentru urbanism · Titlul 1 Dispoziții cu privire la amenajarea teritoriului și urbanism · Cap. 6 Planificarea dezvoltării locale durabile și reglementarea urbanistică a teritoriului la nivel local · Secț. 7 Proiectul urbanistic de detaliu
Art. 84Avizarea proiectului urbanistic de detaliu
(1) PUD se analizează obligatoriu în cadrul Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism și se avizează de către arhitectul-șef
(2) În lipsa existenței structurilor de specialitate sau în situația ocupării funcției de arhitect-șef de către o persoană fără studii universitare sau postuniversitare de specialitate, avizul tehnic al arhitectului-șef va fi emis de către structurile responsabile cu urbanismul din cadrul consiliilor județene, zonelor metropolitane sau de către arhitectul-șef al unității administrativ-teritoriale asociate în consorțiu administrativ
(3) Pentru avizarea și aprobarea proiectului urbanistic de detaliu, se vor obține și utiliza aceleași avize și acorduri necesare și în cadrul documentației de autorizare a construirii, cu excepția celor care se emit strict pentru autorizarea construirii
(4) Avizarea proiectului urbanistic de detaliu se realizează prin comisia de acord unic de la nivel local prevăzută de prezentul cod, inclusiv de instituțiile din SNAOPSN pentru situațiile în care zona proiectată este situată în proximitatea imobilelor cu caracter special și/sau în perimetrele/zonele de protecție a acestora, stabilite prin documentațiile de amenajare a teritoriului și/sau de urbanism, sau în condițiile prevăzute de art. 97 alin. (2) din prezentul cod
(5) Avizul tehnic al arhitectului-șef se emite în termen de maximum 15 zile de la depunerea documentației complete și corecte
Ce înlocuiește din legile vechi
- Legea 350/2001, art. 48restructurat
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise