Sari la conținut
Unde a ajuns articolul tău

Legea 10/1995, art. 25

abrogat din 25.08.2026

S-a împărțit în 2 articole din Cod:

Textul vechi, integral2.536 de caractere

Articolul 25 Executantul lucrărilor de construcții are următoarele obligații principale: a) sesizarea investitorilor asupra neconformităților și neconcordanțelor constatate în proiecte, în vederea soluționării; b) începerea execuției lucrărilor numai la construcții autorizate în condițiile legii și numai pe bază și în conformitate cu proiecte verificate de specialiști atestați; c) asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuția autorizați; d) convocarea factorilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante ale execuției și asigurarea condițiilor necesare efectuării acestora, în scopul obținerii acordului de continuare a lucrărilor; e) soluționarea neconformităților, a defectelor și a neconcordanțelor apărute în fazele de execuție, numai pe baza soluțiilor stabilite de proiectant cu acordul investitorului; f) utilizarea în execuția lucrărilor numai a produselor și a procedeelor prevăzute în proiect, certificate sau pentru care există agremente tehnice, care conduc la realizarea cerințelor, precum și gestionarea probelor-martor; înlocuirea produselor și a procedeelor prevăzute în proiect cu altele care îndeplinesc condițiile precizate și numai pe baza soluțiilor stabilite de proiectanți cu acordul investitorului; g) respectarea proiectelor și a detaliilor de execuție pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor; h) sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. în cazul producerii unor accidente tehnice în timpul execuției lucrărilor; i) supunerea la recepție numai a construcțiilor care corespund cerințelor de calitate și pentru care a predat investitorului documentele necesare întocmirii cărții tehnice a construcției; j) aducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse prin actele de control sau prin documentele de recepție a lucrărilor de construcții; k) remedierea, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuție, cât și în perioada de garanție stabilită potrivit legii; l) readucerea terenurilor ocupate temporar la starea lor inițială, la terminarea execuției lucrărilor; m) stabilirea răspunderilor tuturor participanților la procesul de producție - factori de răspundere, colaboratori, subcontractanți - în conformitate cu sistemul propriu de asigurare a calității adoptat și cu prevederile legale în vigoare.

Legea 169/2026 (Codul ATU), art. 576 alin. (3) lit. c): abrogare PARTIALA, doar art. 1-9, art. 11-40 si art. 42-44; restul ramane in vigoare

De ce nu îți arătăm diferențele cuvânt cu cuvânt

Pentru că am măsurat și nu ar spune nimic. Pe cele 166 de perechi de articole vechi și noi pe care le urmărim, asemănarea mediană a textului este de 3%, iar o singură pereche trece de 60%. Codul nu modifică legile vechi, le rescrie. Un text marcat cu roșu și verde ar arăta autoritar și ar fi, practic, două texte diferite puse unul peste altul. Îți arătăm în schimb unde a ajuns materia, ca să citești textul nou întreg.