Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 1 Dispoziții generale pentru amenajarea teritoriului și pentru urbanism · Titlul 1 Dispoziții cu privire la amenajarea teritoriului și urbanism · Cap. 6 Planificarea dezvoltării locale durabile și reglementarea urbanistică a teritoriului la nivel local · Secț. 3 Planul urbanistic zonal
Art. 74Conținutul PUZ
(1) PUZ este format din piese obligatorii și opționale și este diferențiat în funcție de complexitatea problematicii generate de categoria funcțională a zonei care face obiectul planului urbanistic zonal
(2) Piesele scrise includ:
- a) memoriul general
- b) regulamentul local de urbanism
- c) planul de acțiune pentru implementare și programul de investiții publice
(3) Memoriul general prezintă în detaliu disfuncționalitățile rezultate din analiza critică a situației existente și justificarea soluțiilor propuse pentru eliminarea sau diminuarea acestora
(4) Memoriul general cuprinde diagnosticul prospectiv, realizat pe baza analizei evoluției istorice a localității/zonei de studii, a situației actuale, precum și a previziunilor economice și demografice, precizând disfuncțiile existente și nevoile identificate în materie de dezvoltare economică, socială și culturală, de amenajare a spațiului, de mediu, locuire, transport, echipamente și servicii. Memoriul general are următorul conținut-cadru:
- a) descrierea situației existente
- b) concluziile studiilor de fundamentare privind disfuncționalitățile rezultate din analiza critică a situației existente
- c) soluțiile propuse pentru eliminarea sau diminuarea disfuncționalităților identificate
(5) Reglementările urbanistice vizează dimensionarea, conformarea și calitatea serviciilor și echipamentelor, a spațiului public material și a celorlalte zone funcționale la nivelul localității, stabilind regulile de ocupare a terenurilor și de amplasare a construcțiilor și amenajărilor aferente
(6) Planul de acțiune pentru implementare și programul de investiții publice propuse prin planul urbanistic zonal evidențiază acțiunile, denumirea investițiilor publice și private, valoarea estimată a acestora, sursele posibile de finanțare, etapizarea realizării investițiilor, succesiunea desfășurării procedurilor de autorizare a lucrărilor și de recepție la terminarea lucrărilor și părțile responsabile de implementare. Planul de acțiune stabilește în mod obligatoriu recepționarea la terminarea lucrărilor pentru infrastructuri tehnico-edilitare, de transport și de iluminat public, anterior recepției la terminarea lucrărilor pentru obiective private
(7) Piesele desenate includ:
- a) planul de încadrare în PUG, cu marcarea unităților teritoriale de referință supuse reglementării prin planul urbanistic zonal
- b) planuri sectoriale privind situația existentă cu evidențierea disfuncționalităților
- c) planul cu reglementări urbanistice, care cuprinde și limitele și interdicțiile de urbanism, conformarea spațial-volumetrică, amplasarea dotărilor de interes public, cu marcarea tuturor zonelor de protecție, condițiilor și limitelor în folosința terenurilor
- d) planul cu reglementări de precoordonare echipare edilitară
- e) planul privind circulația juridică a terenurilor și obiective de utilitate publică
- f) planul cu zonele de compatibilitate aferente amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016, cu completările ulterioare
- g) planul cu măsurile de reziliență climatică, reducerea insulelor de căldură și utilizare a energiei regenerabile
Ce înlocuiește din legile vechi
Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise