Sari la conținut

Cartea 2 Despre construcții · Partea 8 Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 582Proceduri demarate anterior intrării în vigoare a prezentului cod

(1) Procedurile privitoare la elaborarea, avizarea și aprobarea documentațiilor de urbanism și a celor de amenajarea teritoriului, demarate anterior intrării în vigoare a prezentului cod, rămân supuse dispozițiilor legale în vigoare la data inițierii acestora

(2) Prin excepție de la alin. (1), pentru obținerea avizelor care nu au fost încă obținute, procedura de avizare poate fi continuată simplificat prin analiza documentațiilor în comisia de avizare integrate, cu luare în considerare a avizelor deja obținute care își păstrează valabilitatea

(3) După intrarea în vigoare a prezentului cod, autoritățile administrației publice locale demarează procedurile de realizare a documentațiilor de amenajarea teritoriului și a planurilor de urbanism general în format GIS și cu completarea cu elementele de conținut prevăzute suplimentar de prezentul cod

(4) Certificatele de urbanism emise anterior intrării în vigoare a prezentului cod își păstrează valabilitatea, iar autorizațiile de construire/desființare vor fi emise de autoritățile administrației publice competente de la data emiterii certificatelor de urbanism respective sau de autoritățile administrației publice competente potrivit actualului cod, în baza avizelor solicitate prin certificatele de urbanism ce vor fi eliberate potrivit dispozițiilor legale în vigoare de la data emiterii certificatelor de urbanism

(5) În cazul în care competențele de emitere a autorizației de construire/desființare se modifică în condițiile prezentului cod, în intervalul scurs de la emiterea certificatului de urbanism până la solicitarea emiterii autorizației de construire/desființare, autoritatea publică ce primește competențele de emitere va emite autorizația de construire/desființare în baza certificatului de urbanism deja eliberat, aflat în valabilitate, dacă solicitantul nu s-a adresat cu cerere de emitere a autorizației de construire/desființare autorității publice competente a o emite potrivit legii în vigoare de la data emiterii certificatului de urbanism

(6) În înțelesul alin. (1), data inițierii procedurii este data la care actul administrativ în baza căruia se demarează procedura este adus la cunoștința terților

Ce înlocuiește din legile vechi

Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.

Ai o problemă cu articolul ăsta?

Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.

Vezi contribuțiile trimise