Cartea 2 Despre construcții · Partea 4 Ciclul de viață al proiectului investițional în construcții · Titlul 3 Managementul proiectului investițional în construcții · Cap. 4 Managementul activităților
Art. 551Graficul de monitorizare
(1) Pe întreaga durata de existență a unei construcții, se desfășoară o activitate de urmărire a comportării în timp sau procese de evaluare/expertizare
(2) Prevederile de la alin. (1) nu se aplică în cazul construcțiilor încadrate în CC1, nefiind necesară urmărirea comportării în timp pentru întreaga durată de existență a construcției
(3) Graficul de monitorizare reprezintă desfășurarea programată în timp a tuturor activităților, proceselor și etapelor de monitorizare din perioada execuției și exploatării
(4) Graficul de monitorizare este parte din proiectul tehnic de execuție și este elaborat de către proiectant
(5) Graficul de monitorizare se modifică la cererea organismelor cu atribuții de control, la solicitarea proiectantului sau a unui expert, sau pe perioada exploatării în funcție de fenomenele excepționale care se produc și/sau de activitățile extinse de evaluare/expertizare
(6) Actualizarea graficului de monitorizare și punerea sa în aplicare cade în responsabilitatea dezvoltatorului, prin intermediul managerului de proiect pentru perioada de execuție și a beneficiarului construcției după darea în exploatare, care poate fi dusă la îndeplinire fie direct de către beneficiar, fie prin intermediul unei firme specializate în această activitate
(7) Baza de date centralizată a construcției, parte a cărții tehnice a construcției, va include și graficul de monitorizare la zi, inclusiv procesele și activitățile trecute, precum și toate procesele-verbale, rapoartele și datele și graficele care le fundamentează
Ce înlocuiește din legile vechi
Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise