Sari la conținut

Cartea 2 Despre construcții · Partea 4 Ciclul de viață al proiectului investițional în construcții · Titlul 2 Stadiile ciclului de viață al proiectului investițional în construcții · Cap. 6 Stadiul 5 — execuția construcției

Art. 520Urmărirea nivelului de calitate

(1) Urmărirea nivelului de calitate are ca scop asigurarea respectării cerințelor contractuale și legale cu privire la construcții, în vederea recepționării construcției și dării în folosință a acesteia

(2) Urmărirea nivelului de calitate se realizează prin urmărirea execuției lucrărilor de construire

(3) Urmărirea execuției lucrărilor de construire se realizează în mod obligatoriu:

  • a) de către antreprenor/constructor în mod permanent prin responsabilul tehnic cu execuția
  • b) de către dezvoltator în mod permanent prin dirigintele de șantier, consultant
  • c) de către proiectant în cadrul fazelor determinante, pentru toate specialitățile
  • d) de către autoritatea de control competentă potrivit art. 571
  • e) de către beneficiar sau de către reprezentanții beneficiarului
  • f) de către specialiștii implicați în proiectarea de specialitate

(4) Urmărirea nivelului de calitate se realizează pe faze determinante pentru rezistența mecanică și stabilitatea construcțiilor:

  • a) în conformitate cu fazele de execuție determinante stabilite prin proiect, executantul lucrărilor de construire convoacă factorii stabiliți prin programul de asigurare a calității în faze determinante, prevăzut de art. 430 alin. (8) lit. e), care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse în această etapă, și asigură condițiile necesare efectuării acestora, în scopul obținerii acordului acestor factori pentru continuarea lucrărilor
  • b) autorizarea continuării lucrărilor emisă de către reprezentantul inspectoratului județean în construcții/ Inspectoratului în Construcții al Municipiului București sau de către personalul împuternicit din SNAOPSN, în cazul lucrărilor la construcțiile cu caracter special, se realizează în condițiile în care proiectantul, executantul lucrărilor de construire și dezvoltatorul/beneficiarul au efectuat verificările cuprinse în programul de control și în planul calității, încheind documente de atestare a calității materialelor puse în operă, a calității lucrărilor care devin ascunse, precum și a remedierii lucrărilor la care au fost constatate deficiențe calitative
  • c) activitatea de control în faze determinate se realizează prin metoda etalonului

Ce înlocuiește din legile vechi

Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.

Ai o problemă cu articolul ăsta?

Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.

Vezi contribuțiile trimise