Cartea 2 Despre construcții · Partea 3 Roluri și responsabilități · Titlul 5 Proiectanți · Cap. 1 Specialiști în proiectare
Art. 428Activitatea arhitectului
(1) Practica arhitectului în domeniile arhitecturii, arhitecturii de interior, urbanismului și amenajării teritoriului constă în:
- a) activități specifice de arhitectură, respectiv arhitectură de interior, în condițiile art. 429, realizate sub responsabilitatea dreptului de semnătură
- b) activități specifice de arhitectură, care necesită calificări suplimentare dreptului de semnătură prevăzut de legislația specifică privind proiectarea de arhitectură în domeniul restaurării monumentelor istorice
- c) activități complementare arhitecturii, care nu necesită drept de semnătură conform legii, dar care pot fi exercitate de către arhitecți numai cu condiția obținerii altor certificări
- d) alte activități din domeniul proiectării, designului și artelor plastice, învățământului și cercetării științifice în domeniul construirii și tehnologiilor construirii, administrației și reglementării, care nu necesită asumarea responsabilității prin dreptul de semnătură, apartenența la Ordinul Arhitecților din România sau certificări suplimentare
(2) Activitățile specifice de arhitectură prevăzute la alin. (1) lit. a) includ:
- a) elaborarea și coordonarea concepției arhitecturale în scopul fundamentării dezvoltării investițiilor
- b) elaborarea și coordonarea proiectelor tehnice de execuție și a detaliilor de execuție pentru construcții
- c) elaborarea și coordonarea documentațiilor tehnice pentru studii de fezabilitate, documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, documentații tehnice pentru autorizarea construirii, precum și a documentațiilor pentru obținerea avizelor necesare pentru aceasta
- d) coordonarea proiectelor de specialitate care compun proiectul pentru autorizarea construirii
- e) modelare denumită Proiectare asistată de calculator CAD sau metodologie colaborativă BIM — Modelarea informațiilor despre construcții
- f) realizarea detaliilor de execuție și urmărirea implementării proiectelor de arhitectură în cadrul activității asistenței tehnice a proiectantului, realizată în limitele condițiilor contractuale dintre părți
- g) recepția lucrărilor de arhitectură de către elaboratorul proiectului autorizat
(3) Activitățile specifice de arhitectură prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt acele activități prevăzute de Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare
(4) Activitățile complementare prevăzute la alin. (1) lit. c) includ cel puțin:
- a) urbanism și amenajarea teritoriului
- b) verificarea tehnică a proiectelor
- c) expertizarea tehnică a proiectelor
- d) dirigenția de șantier
- e) responsabilitatea tehnică a execuției lucrărilor în șantier
- f) auditarea energetică
- g) expertiza judiciară
(5) Activitățile care pot fi realizate fără drept de semnătură includ:
- a) concepția proiectelor de arhitectură, în condițiile în care acestea nu sunt destinate obținerii autorizațiilor de construire
- b) concepția proiectelor de amenajări și design interior, în condițiile în care proiectul nu include lucrări pentru care este necesară obținerea autorizației de construire
- c) design de mobilier, de produs și lucrări de grafică
- d) consultanță de specialitate
- e) arte aplicate
- f) scenografie
- g) educație, cercetare-inovare în domeniul construirii, materialelor de construcții și tehnologiilor
- h) cercetare științifică, critică și teorie în domeniul arhitecturii și construirii
- i) elaborare de reglementări tehnice
- j) administrație și control
(6) Practica arhitecturii este un act complex de creație tehnică și estetică și de furnizare de servicii, care se realizează prin întocmirea de proiecte, coordonarea studiilor și documentațiilor conexe întocmite de alți specialiști, studii, teme și programe de cercetare, proiectare și concursuri de soluții, documentații tehnice, machete, relevee și alte asemenea activități
(7) Arhitectul desfășoară o activitate de interes public conform legii
Ce înlocuiește din legile vechi
Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise