Cartea 2 Despre construcții · Partea 3 Roluri și responsabilități · Titlul 5 Proiectanți
Art. 426Răspunderea proiectanților
(1) Proiectanții de construcții răspund de îndeplinirea următoarelor obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor:
- a) elaborarea documentațiilor de proiectare aferente stadiilor investiționale 1, 2, 3 și 4, precum și a documentațiilor de proiectare din stadiile 0 și 5, elaborate de către aceștia conform clauzelor contractuale
- b) precizarea prin proiect a clasei de consecințe a construcției
- c) asigurarea prin proiecte tehnice și detalii de execuție a nivelului de calitate corespunzător cerințelor, cu respectarea reglementărilor tehnice și a clauzelor contractuale
- d) prezentarea proiectelor elaborate în fața specialiștilor verificatori de proiecte, precum și soluționarea neconformităților și neconcordanțelor semnalate, atât cu privire la nerespectarea prevederilor minimale ale codurilor și/sau normelor de proiectare, cât și a temei de proiectare
- e) elaborarea caietelor de sarcini privind execuția lucrărilor, a caietelor de sarcini privind exploatarea, întreținerea și reparațiile, precum și, după caz, a proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a construcțiilor
- f) stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuție determinante pentru lucrările aferente cerințelor și participarea pe șantier la verificările de calitate legate de acestea
- g) participarea, la solicitarea beneficiarului/dezvoltatorului, în limitele agreate prin condițiile contractuale, la activitatea de selecție, în calitate de consultant, a antreprenorului, cu scopul verificării conformării ofertei tehnice a acestuia cu proiectul elaborat
- h) stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în execuție, din vina proiectantului, la construcțiile la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerințelor
- i) participarea la recepția la terminarea lucrărilor executate
- j) asigurarea asistenței tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate, pe perioada execuției construcțiilor sau a lucrărilor de intervenție asupra construcțiilor existente
- k) participarea proiectanților pe specialități la toate fazele de execuție determinante din proiect și a proiectantului-șef de proiect, după caz, la recepția la terminarea lucrărilor, în cazul în care aceștia au asigurat asistența tehnică
(2) Proiectanții de construcții pot participa numai la elaborarea acelor proiecte pentru care sunt calificați prin diplomă universitară, în conformitate cu competențele stabilite, în condițiile legislației privind educația națională
(3) Proiectanții semnează doar acele documentații de șantier pentru care au obligații, respectiv dispozițiile de șantier pe care le elaborează. Procesele-verbale de control al calității în faze determinante și procesul-verbal la terminarea lucrărilor vor fi semnate de către aceștia numai după ce acestea au fost semnate de responsabilii cu asigurarea calității lucrărilor de construire, respectiv dirigintele de șantier și responsabilul tehnic cu execuția
(4) Proiectantul nu este răspunzător de controlul calității lucrărilor de execuție
Ce înlocuiește din legile vechi
Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise