Sari la conținut

Cartea 2 Despre construcții · Partea 2 Criterii de performanță ale construcției · Titlul 2 Cerințele fundamentale aplicabile construcțiilor · Cap. 8 Programul privind urmărirea comportării în timp a construcției

Art. 407Programul privind urmărirea comportării în timp a construcției din punctul de vedere al cerințelor fundamentale

(1) În vederea urmăririi în timp a evoluției cerințelor fundamentale ale construcției, în cartea tehnică a construcției, elaborată astfel cum este definită la art. 537, se prevede o secțiune privind programul de urmărire în timp a construcției

(2) Criteriile și responsabilitatea realizării programului privind urmărirea în timp a construcției se stabilesc prin ordin al ministrului responsabil în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor

(3) Urmărirea în timp se efectuează de către executanți specializați cu un spectru larg de calificări, precum experți tehnici atestați, diriginți de șantier autorizați, ingineri constructori, arhitecți, ingineri geodezi, după caz, raportat la tipul de construcție

Ce înlocuiește din legile vechi

Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.

Ai o problemă cu articolul ăsta?

Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.

Vezi contribuțiile trimise