Cartea 2 Despre construcții · Partea 1 Definirea ariei de cuprindere · Titlul 1 Domenii de construcții · Cap. 1 Clasificări ale construcțiilor
Art. 370Încadrarea construcțiilor în funcție de clasele de consecințe
(1) De la data intrării în vigoare a prezentului cod, sistemul de încadrare a construcțiilor în categorii de importanță este înlocuit de sistemul de încadrare a construcțiilor în clase de consecințe, abordare bazată pe riscurile asociate afectării acestora
(2) Clasele de consecințe se stabilesc în funcție de tipul și nivelul consecințelor posibile generate de avarierea totală sau parțială a construcției
(3) Consecințele evaluate în vederea determinării clasei de consecințe în care se încadrează o construcție sunt:
- a) pierderi de vieți omenești sau deteriorarea sănătății ori integrității corporale a persoanelor
- b) pierderi economice directe sau indirecte
- c) consecințe de ordin cultural constând în pierderi ale unor elemente de patrimoniu cultural sau natural
- d) consecințe de ordin social
- e) consecințe asupra mediului
(4) Clasele de consecințe sunt următoarele:
- a) clasa de consecințe 1, denumită în continuare CC1
- b) clasa de consecințe 2, denumită în continuare CC2
- c) clasa de consecințe 3, denumită în continuare CC3
- d) clasa de consecințe 4, denumită în continuare CC4
(5) În sensul alin. (1) și al alin. (4) se aplică următoarele reguli de echivalare:
- a) CC1 corespunde categoriei de importanță D și clasei de importanță expunere IV
- b) CC2 corespunde categoriei de importanță C și clasei de importanță expunere III
- c) CC3 corespunde categoriei de importanță B și clasei de importanță expunere II
- d) CC4 corespunde categoriei de importanță A și clasei de importanță expunere I
(6) Stabilirea clasei de consecințe în care se încadrează o construcție se realizează în funcție de cele mai severe consecințe dintre cele prevăzute la alin. (3)
(7) Construcțiile care se încadrează în CC1 sunt de importanță redusă. În urma avarierii lor totale sau parțiale sunt posibile următoarele riscuri asociate: pierderi de vieți omenești în număr estimat mai mic decât 5; pierderi economice semnificative pentru beneficiarii sau utilizatorii construcțiilor, dar cu impact neglijabil la nivelul comunității locale; consecințe de ordin cultural sau social nesemnificative; degradarea calității unuia sau mai multor factori de mediu, care poate fi complet remediată în maximum 2-4 săptămâni
(8) Construcțiile care se încadrează în CC2 sunt de importanță normală. În urma avarierii lor totale sau parțiale sunt posibile următoarele riscuri asociate: pierderi de vieți omenești în număr estimat mai mic decât 50; pierderi economice considerabile pentru beneficiarii sau utilizatorii construcțiilor; consecințe de ordin cultural sau social considerabile care produc perturbări și întârzieri ale serviciilor sociale pentru perioade de săptămâni; degradări semnificative ale factorilor de mediu în împrejurimile producerii evenimentului care pot fi îndepărtate în perioade de până la 1-2 luni
(9) Construcțiile care se încadrează în CC3 sunt de importanță deosebită. În urma avarierii lor totale sau parțiale sunt posibile următoarele riscuri asociate: pierderi de vieți omenești în număr estimat mai mic de 500; pierderi economice foarte mari care se extind și asupra altor persoane decât beneficiarii și utilizatorii construcțiilor; consecințe de ordin cultural sau social foarte mari, care cauzează afectarea semnificativă a rețelei de utilități și ale serviciilor sociale, perturbări și întârzieri la nivel național pentru perioade de luni de zile; degradări semnificative ale factorilor de mediu la nivel național, depășind cu mult limitele zonei în care s-a produs evenimentul și care pot fi numai în parte îndepărtate într-o perioadă de până la 12 luni
(10) Construcțiile care se încadrează în CC4 sunt de importanță excepțională, vitală. În urma avarierii lor totale sau parțiale sunt posibile următoarele riscuri asociate: pierderi de vieți omenești în număr estimat mai mare de 500; pierderi economice extraordinare, cu impact semnificativ național și transfrontalier; consecințe de ordin cultural și social extreme, pierderi care pot fi irecuperabile; degradări semnificative ale factorilor de mediu depășind semnificativ aria geografică națională care pot fi numai parțial îndepărtate într-o perioadă de minimum 12 luni
(11) Numărul estimat al pierderilor de vieți omenești prevăzut în prezentul articol este statistic calculat și reprezintă numărul de persoane ale căror viață și integritate fizică trebuie protejate prin deciziile luate în etapa de proiectare și execuție
(12) Stabilirea clasei de consecințe în care se încadrează o construcție este obligatorie pentru:
- a) alegerea metodelor de proiectare pentru creșterea performanței construcțiilor
- b) alegerea metodelor de analiză pentru asigurarea siguranței și stabilității construcției pentru asigurarea tuturor criteriilor de performanță
- c) adaptarea construcției la viziunea și obiectivele de sustenabilitate
- d) adaptarea construcției la obiectivele economiei circulare
- e) alegerea metodelor de abordare în ceea ce privește stabilirea condițiilor de performanță din punctul de vedere al mediului înconjurător
- f) alegerea amplorii intervenției adaptat potențialului pierderilor valorilor culturale la construcțiile încadrate ca monumente istorice și de arhitectură
- g) alegerea factorului importanță — expunere la risc generată de construcție
- h) determinarea nivelului de probabilitate de cedare acceptat sau a indicelui de siguranță/indicelui de fiabilitate
- i) determinarea măsurilor de management al calității, de verificare, de inspecție și de control
(13) În funcție de deciziile luate în timpul proiectării, elemente particulare ale construcției precum instalațiile pot fi proiectate în aceleași clase de consecințe, mai ridicate sau mai scăzute
(14) Stabilirea clasei de consecințe în care se încadrează o construcție este obligația proiectantului. Stabilirea unei clase de consecințe inferioare clasei de consecințe pe care prezentul cod și legislația subsecventă o indică pentru un anumit tip de construcție este interzisă
(15) Obligația prevăzută la alin. (14) se aduce la îndeplinire atât la proiectarea construcțiilor și amenajărilor noi, cât și a intervențiilor asupra construcțiilor existente
(16) Până la data intrării în vigoare a metodologiei de încadrare în clase de consecințe, încadrarea construcțiilor se va realiza exclusiv conform prevederilor anexei nr. 6
(17) În situația în care o anumită construcție nu se regăsește în anexa nr. 6, construcția este asimilată de către proiectanți, prin numărul de vieți omenești, de răniți, consecințe economice sau pierderi culturale, cu construcția din cea mai apropiată clasă de consecințe din anexa nr. 6. În cazul intervențiilor la construcții existente, care presupun schimbarea destinației, refuncționalizare, supraetajare sau extindere, clasa de consecințe inițială poate fi schimbată motivat
Ce înlocuiește din legile vechi
Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise