Sari la conținut

Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 5 Regimul autorizării construirii și desființării construcțiilor · Titlul 5 Controlul în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții și disciplinei în construcții. Sancțiuni · Cap. 3 Construcții realizate cu nerespectarea prevederilor legale

Art. 359Construcțiile executate fără autorizație de construire pe imobile aparținând domeniului public sau privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale

(1) Prin excepție de la prevederile art. 358, construcțiile executate fără autorizație de construire, precum și construcțiile și amenajările cu caracter provizoriu executate pe imobile/terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale pot fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului

(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanșa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului

(3) În cazul neîndeplinirii de către autoritatea administrației publice competente a procedurii de desființare, în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării prevăzute la alin. (2), proprietarul sau administratorul legal al terenului aparținând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată la desființarea construcțiilor executate fără autorizație de construire

(4) Pentru realizarea prevederilor alin. (1), autoritățile publice competente pot contracta efectuarea acestor servicii cu persoane specializate în executarea unor astfel de lucrări, în condițiile legii

Ce înlocuiește din legile vechi

  • Legea 50/1991, art. 32preluat
  • Legea 50/1991, art. 33preluat

Ai o problemă cu articolul ăsta?

Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.

Vezi contribuțiile trimise