Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 5 Regimul autorizării construirii și desființării construcțiilor · Titlul 2 Dispoziții aplicabile clădirilor · Cap. 3 Dispoziții comune privind autorizarea lucrărilor de construire și desființare clădiri
Art. 305Comisia de acord unic de la nivelul autorităților publice locale
(1) Autoritățile administrației publice de la nivel județean, de la nivelul municipiilor, precum și de la nivelul sectoarelor municipiului București au obligația organizării în cadrul structurilor de specialitate conduse de către arhitectul-șef a comisiei de acord unic
(2) Pentru alte autorități ale administrației publice locale, decât cele prevăzute la alin. (1), organizarea comisiei de acord unic este opțională
(3) În situațiile în care, la nivelul autorităților administrației publice locale care, potrivit alin. (2), au opțiunea de a constitui comisia de acord unic, nu a fost constituită comisia de acord unic, atribuțiile acesteia sunt îndeplinite, pe bază de convenție de colaborare între unitatea administrativ-teritorială și consiliul județean, de către comisia de acord unic de la nivelul consiliului județean
(4) Comisia de acord unic lucrează, de regulă, în mediul online, prin analizarea documentațiilor în format digital, semnate cu semnătură electronică calificată
Ce înlocuiește din legile vechi
Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise