Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 5 Regimul autorizării construirii și desființării construcțiilor · Titlul 2 Dispoziții aplicabile clădirilor · Cap. 1 Autorizarea lucrărilor de construire clădiri · Secț. 1 Dispoziții privind autorizarea lucrărilor de realizare a clădirilor noi
Art. 280Finalizarea executării lucrărilor de construire
(1) Lucrările de construire autorizate se consideră finalizate dacă toate elementele prevăzute în autorizația de construire/modificare/regularizare, după caz, și în proiectul tehnic de execuție au fost realizate și a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor
(2) Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, realizate în baza procedurii simplificate a notificării, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie
(3) Recepția la terminarea lucrărilor se face cu respectarea regulamentului de recepție, cu participarea obligatorie a reprezentantului emitentului autorizației de construire. Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, reprezentantul emitentului autorizației de construire are calitatea de invitat în comisia de recepție
(4) Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții sunt obligate să permită accesul în șantier al organelor de control abilitate în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții, precum și în domeniul calității în construcții, atât în timpul executării lucrărilor, cât și la finalizarea acestora
(5) Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții sunt obligate să prezinte organelor de control prevăzute la alin. (4) proiectul tehnic de execuție, proiectul real executat, punctul de vedere pentru conformarea cu autorizația întocmit și însușit de către proiectant, precum și toate documentele și actele solicitate de către organele de control
(6) Până la terminarea lucrărilor executate conform proiectului tehnic și autorizației de construire se pot întocmi procese-verbale de recepție parțială sau/și procese-verbale pe stadii fizice de execuție, respectiv proces-verbal de constatare privind stadiul realizării construcției
(7) Se pot recepționa ca fiind terminate lucrări executate în baza unor contracte de execuție diferite, dar având ca obiect lucrări autorizate prin aceeași autorizație de construire/ desființare
(8) Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia nu pot fi recepționate, iar cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor nu se consideră finalizate
(9) De la data finalizării lucrărilor de construcții și până la efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, solicitantul autorizației are obligația de a regulariza la autoritatea emitentă a autorizației de construire valoarea lucrărilor autorizate și cotele legale datorate pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și construcții
(10) Titularul autorizației de construire înștiințează autoritatea emitentă cu privire la data finalizării lucrărilor. Înștiințarea se trimite în format digital sau în scris
(11) Autoritățile competente înștiințate cu privire la finalizarea lucrărilor transmit în copie electronică înștiințarea de finalizare a lucrărilor, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, precum și înștiințarea valorii finale a lucrărilor de construcții către I.S.C
Ce înlocuiește din legile vechi
- Legea 50/1991, art. 37preluat
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise