Sari la conținut

Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 3 Imobile și zone cu reglementări speciale, zone protejate/protecția monumentelor istorice, a bunurilor de patrimoniu arheologic, a valorilor naturale și de peisaj · Titlul 4 Controlul statului la imobilele și zonele cu reglementări speciale. Sancțiuni

Art. 212Contravenții la regimul Rezervației Biosferei Delta Dunării

(1) Constituie contravenții la regimul Rezervației Biosferei Delta Dunării, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte:

  • a) executarea lucrărilor de amenajare și construcții, de orice natură, cu nerespectarea prevederilor Regulamentului Rezervației Biosferei Delta Dunării și a actelor emise de către administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
  • b) schimbarea utilizării terenurilor cu nerespectarea prevederilor Regulamentului Rezervației Biosferei Delta Dunării

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) săvârșite de persoanele fizice sau juridice se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei

(3) Sancțiunea amenzii poate fi aplicată atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice

(4) În condițiile prezentului articol este interzisă aplicarea sancțiunii avertisment

(5) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se realizează de compartimentele funcționale cu atribuții de control din aparatul propriu al consiliului județean și al comunelor, precum și de Inspectoratul de Stat în Construcții — I.S.C., în conformitate cu prevederile art. 211

Ce înlocuiește din legile vechi

Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.

Ai o problemă cu articolul ăsta?

Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.

Vezi contribuțiile trimise