Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 2 Prevederi și reguli aplicabile pe întregul teritoriu al României · Titlul 1 Dispoziții privind zonificarea · Cap. 1 Zonificarea teritoriului și unități teritoriale specifice
Art. 148Zonificarea macroteritorială
(1) Zonificarea macroteritorială reprezintă împărțirea teritoriului ce face obiectul unei documentații de amenajare a teritoriului în zone distincte, în vederea stabilirii unor măsuri, politici și programe specifice
(2) La nivel național, secțiunile Planului de amenajare a teritoriului național pot stabili următoarele tipuri de macrozone:
- a) zone cu resurse de apă în deficit
- b) zone cu deficit de suprafață împădurită
- c) zone de concentrare a resurselor energetice
- d) zone de concentrare a valorilor de patrimoniu natural sau cultural
- e) zone cu peisaje protejate de interes național
- f) zone de risc natural
- g) zone rurale profunde, nedeservite de infrastructură de transport și aflate în afara razei de deservire a orașelor
- h) alte categorii de zone, în funcție de specificul secțiunilor Planului de amenajare a teritoriului național
(3) La nivel județean și intercomunitar, prin planul de amenajare a teritoriului județean sau intercomunitar, după caz, se pot include zone cu interdicție de introducere în intravilan, luând în considerare propunerile din documentațiile de amenajare a teritoriului de rang superior și în baza concluziilor studiilor de fundamentare elaborate
Ce înlocuiește din legile vechi
Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.
Ai o problemă cu articolul ăsta?
Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.
Vezi contribuțiile trimise