Sari la conținut

Cartea 1 Despre amenajarea teritoriului și urbanism · Partea 1 Dispoziții generale pentru amenajarea teritoriului și pentru urbanism · Titlul 2 Dispoziții comune privind avizarea, finanțarea și implementarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism · Cap. 6 Implementarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism

Art. 111Politici, programe și proiecte pentru implementarea planurilor

(1) Aplicarea prevederilor reglementarilor urbanistice se realizează prin emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, precum și prin realizarea planurilor urbanistice zonale sau a proiectelor urbanistice de detaliu necesare, iar implementarea prevederilor operaționale ale documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism se realizează prin intermediul politicilor, programelor și proiectelor teritoriale

(2) Politicile, programele și proiectele cuprinse în planul de acțiune răspund unei serii de obiective sectoriale ce se adresează principalelor disfuncționalități identificate în studiile de fundamentare și în analiza stadiului actual al dezvoltării

(3) Politicile, programele și proiectele prevăzute la alin. (1) se structurează pe domenii si se includ în planul de acțiune aferent documentației de amenajare a teritoriului sau documentației de urbanism

(4) Planul de acțiune conține într-o variantă sintetică, la data aprobării documentației de amenajare a teritoriului sau a documentației de urbanism, un pachet de politici, programe și proiecte structurate pe domenii și obiective

(5) Planul de acțiune parte componenta a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a celor de urbanism coordonează procesul de implementare a propunerilor formulate prin documentația de amenajare a teritoriului sau de urbanism și identifică proiecte și activități, etape și responsabilități privind realizarea acestora

Ce înlocuiește din legile vechi

Pentru articolul ăsta nu avem încă o corespondență verificată cu legile vechi. Asta nu înseamnă că nu înlocuiește nimic, înseamnă că nu am verificat-o noi. Avem corespondența confruntată cu Monitorul pentru 137 din cele 584 de articole.

Ai o problemă cu articolul ăsta?

Colectarea contribuțiilor pentru OAR Național s-a închis pe 25 august 2026, când Codul a intrat în vigoare. Ce s-a depus rămâne public.

Vezi contribuțiile trimise